top of page

TESTIMONIALE

Cred că un simplu „Vă mulțumesc frumos!” este totuși atât de puțin pentru a-mi exprima recunoștința față de susținerea, încurajările și, mai ales, învățăturile pe care ni le-ați oferit în cadrul acestui curs. Profesionalismul cu care au fost concepute grilele, varietatea articolelor de lege abordate în teste, gradul de dificultate ridicat al acestora – fapt care ne-a făcut să fim mai pregătiți pentru „marea bătălie”, sfaturile esențiale referitoare la citirea corectă, logică, a unei grile, dedicarea și răbdarea cu care ni s-au oferit explicații concrete și complexe la fiecare întrebare au fost elementele esențiale cu care noi, cursanții, ne-am format temelia în această minunată profesie. Referitor la pregătirea pentru proba interviului, pot să spun că fără sfaturile dvs. nu aș fi avut curajul să fiu într-adevăr eu însămi în cadrul unei probe de acest gen, cramponându-mă cel mai probabil și eu, ca și mulți alții, de răspunsuri „dezirabile”. Datorită dvs. am descoperit care este drumul pentru a trece cu brio de proba interviului. Și nu, nu aveți o formulă magică, o formulă unică pentru a trece de proba interviului, însă ceea ce ne-ați oferit dvs., prin învățăturile pe care ni le-ați dat, este puterea de fi autentici în gândire, în comportament, puterea de a fi... inteligenți, naturali, creativi, umani!

I.B.

M-am înscris la acest curs înainte de proba interviului și afirm cu toată sinceritatea că fără el nu aș fi promovat. Am descoperit întâmplător site-ul și am apelat numarul de telefon regăsit acolo. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit amabilitatea și dorința de a-mi oferi suport a doamnei Ligia Dumitrașcu. Participarea la webinarele susținute de către dumneaei, împreună cu domnul Valentin Schiaucu, mi-a oferit într-un timp scurt toate informațiile pe care ar trebui să le cunosc astfel încât proba interviului să nu mă ia pe nepregătite. Tratarea problemelor pe care le poate ridica această probă s-a facut într-un mod organizat, fiecare lucru fiindu-ne explicat pe rând și cât mai detaliat, ni s-au oferit multe exemple de întrebări posibile, dar cel mai important aspect a fost acela de a ne învăța mecanismul prin care trebuie gândit fiecare răspuns și perspectivele din care trebuie să privim fiecare problemă. Pentru un candidat ca mine, care nu a avut prilejul să cunoască oameni care lucrează în sistem, a fost o oportunitate extraordinară de a învăța atâtea lucruri de la doi oameni cu experiență vastă, atât în probațiune cât și în postura de evaluator în cadrul probei interviului. Iar ajutorul primit nu s-a oprit după această probă. Am contactat-o pe doamna Ligia Dumitrașcu și după interviu pentru a-i cere sfatul cu privire la celelalte probe, iar amabilitatea și disponibilitatea de care a dat dovadă mi-a depășit așteptările. Recomand cu mare drag oricui intenționează să participe în viitor la concursurile de ocupare a posturilor de consilier de probațiune să se înscrie la acest curs pentru că șansele de reușită vor fi aproape sigure! Stimată doamnă Ligia Dumitrașcu și stimate domn Valentin Schiaucu, mă înclin cu recunoștință și încă o dată spun că nu aș fi fost azi consilier de probațiune fără ajutorul dumneavoastră! Mulțumesc!

A.G.

Cursul mi-a fost de mare ajutor. Materialele pentru proba scrisă oferite de formatori mi-au sintetizat informația și mi-au punctat aspecte importante ale legislației. Grilele m-au provocat în sensul unei evaluări amănunțite a materiei. În cadrul webinariilor derulate pentru pregătirea interviului am aflat aspecte importante ale activității din probațiune. Cei doi formatori, Ligia și Valentin, ne-au împărtășit din experiența lor, ne-au încurajat și ne-au răspuns la orice întrebare. Nu aș fi obținut rezultate atât de bune fără participarea la acest curs.
Le mulțumesc din toată inima formatorilor, care au dat dovadă de profesionalism și responsabilitate în susținerea cursului.

C.S.

Acest curs mi-a fost de mare ajutor. Datorită informațiilor prezentate în cadrul său am reușit să promovez examenul de admitere în profesia de consilier de probațiune.
Formatorii au un stil de predare eficient și interactiv. Aceștia m-au ajutat să sistematizez mai ușor și să interpretez corect normele legale care guvernează activitatea sistemului de probațiune din România. Mi-au fost clarificate, de asemenea, atribuțiile și îndatoririle unui consilier de probațiune din România.
În concluzie, participarea la acest curs a fost o investiție inteligentă și una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Le mulțumesc celor doi formatori, Valentin Schiaucu și Ligia Dumitrașcu, pentru inițiativa de a organiza acest curs și pentru că mi-au fost alături în parcurgerea acestui drum anevoios spre cariera de consilier de probațiune.

O.P.

Concursul a fost un proces îndelungat, cu multe provocări, necunoscute, nopți nedormite pe drumuri spre București, temeri, îndoieli, stres și oboseală, cu un amalgam de sentimente, dar mereu cu credința că, într-un final, voi culege roadele muncii depuse, moment în care voi fi cuprinsă de liniște și împlinire.
Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat pe parcursul acestui concurs, m-ați ajutat nu doar să îmi conturez o imagine despre ce mă așteaptă la fiecare probă și cum se va desfășura, ci și cum să învăț „inteligent”, cum să mă folosesc de pachetul de informații dobândite, cum să abordez eventualele provocări, cum să identific și să gestionez anumite situații neprevăzute, să descopăr frumusețea acestei profesii, dar și aspectele ce trebuie îmbunătățite.
Vă mulțumesc că ați fost alături de mine pe parcursul acestui traseu și m-ați ajutat să conștientizez că pot să-mi stăpânesc stările și emoțiile care aveau să mă încerce la fiecare probă în parte. Totodată, vă mulțumesc pentru că m-ați învățat cum să mă concentrez, treptat, pe fiecare etapă a concursului și să mă pregătesc cât mai bine pentru fiecare probă în parte.
Apreciez munca depusă pentru a ne furniza materialele sintetizate, orele investite în prezentări, răbdarea de a ne clarifica fiecare nelămurire, sprijinul moral, timpul investit în formularea grilelor de verificare a cunoștințelor, dar mai ales faptul că ați împărtășit cu noi experiențe proprii, care ne-au ajutat să ne „creionam” imagini mai detaliate. 
Acum pot spune „Am reusit, sunt consilier de probațiune!”, iar liniștea și împlinirea, despre care am menționat în început, se resimt dublu, chiar pe deplin aș putea zice, deoarece am reușit să obțin post la mine în județ.
Vă mulțumesc și vă sunt profund recunoscătoare!

G.P.

Cred că achiziția acestui curs a făcut diferența privind rezultatul meu din acest concurs. M-a ajutat să tratez bibliografia  „în adâncime” și    într-un mod corect. Informațiile oferite de organizatori au fost punctuale și de calitate, iar organizatorii s-au implicat 100%, tratând discuțiile într-un mod punctual. Mulțumesc!

C.M.

Din prima clipă în care s-a lansat acest curs, am ales să lucrez cu minunata echipă formată de dna. Ligia Dumitrașcu și dl. Valentin Schiaucu.
Nu aveam foarte multe informații despre acest curs, dar s-a dovedit într-un final că așteptările mi-au fost depășite.
Materia s-a dovedit a fi foarte bine structurată, lucru foarte important pentru că astfel informațiile nu au fost doar învățate, ci mai degrabă implementate. Și pot spune că aici au contat foarte mult formatorii. Studiul propriu temeinic, completat de aportul formatorilor, îți poate garanta succesul în cariera pentru care alegi să te pregătești.
Tot cursul a fost organizat impecabil, având la dispoziție forum, webinarii, discuții individuale, și a fost bazat pe o structurare profesionistă a varietăților de informații, foarte frumos problematizate și exemplificate.
Această echipă extraordinară și dedicată nu doar că m-a îndrumat în cariera mea, dar m-a și ajutat să îmi înțeleg punctele slabe și punctele forte, m-a ajutat să înțeleg structura sistemului de probațiune, iar feedback-ul permanent venit de la persoane cu experiență în domeniu m-a ajutat să devin un cursant / consilier / om informat.
Cu oameni dedicați orice muncă este o plăcere.
Recomand cu drag cursul de pregătire pentru admiterea în probațiune și vă felicit pentru organizare și asertivitate.

B.F.

Astăzi am finalizat procedura de concurs desfășurată în vederea ocupării postului de consilier de probațiune.
Vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat cu ocazia cursului desfășurat. Pentru mine a fost foarte util și consider că m-a ajutat să-mi ating obiectivul. A meritat toți banii! 
Recomand celor ce vor participa la un asemenea concurs să urmeze acest curs deoarece, în cadrul acestuia, vor avea parte de sprijinul unor profesioniști în domeniul probațiunii, oameni cu expertiză care le vor contura o imagine realistă despre această profesie.
Mult succes în continuare!

R.S.

Am susținut azi proba interviului. Am fost foarte mulțumită de cum a decurs interviul și de cum m-am prezentat (sper să fi impresionat și comisia și să-mi dea o notă mare :)
Am avut și ceva emoții, dar am reușit să le depășesc și, spre uimirea mea, am ieșit cu un sentiment de mulțumire, sentiment pe care nu l-am avut acum 4 ani.
Vreau să vă mulțumesc deoarece consider că, în mare parte, acest sentiment pe care l-am trăit vi se datorează dumneavoastră și domnului Valentin.
Nu reușeam să mă prezint așa dacă nu participam la cursul dumneavoastră. Independent de rezultatul interviului, simt că am conștientizat anumite puncte slabe ale mele și am reușit să le depășesc datorită participarii la cursul dumneavoastră.

V.P.

Tare vă mulțumesc și vă apreciez pentru calitate cursului, informațiilor complexe și cuprinzătoare, pentru timpul alocat să ne răspundeți la fiecare în parte. Chiar pot să spun că e un curs de calitate, nu e fușerit și făcut doar să fie și să vină banul. Și am mai participat la cursuri (cursuri la care am simțit că mi-am pierdut timpul și s-au făcut să fie făcute, însă nici pe departe așa ceva în acest caz). Nici nu știți cât de mult face... (cel puțin în dreptul meu vorbesc) să poți să pui niște întrebări și să îți răspundă cineva cu atâta claritate, mai ales acum, când tot amalgamul de informație acumulat își face de cap în mintea noastră și când ai impresia că nu mai ințelegi nimic, nici ce credeai că înțelegi și știi. Toate acestea, cumulate cu stres, cu faptul că deja sunt în contratimp, mă face să realizez că mai am multe lipsuri și că nu știu exact pe ce să mă concentrez mai mult în timpul rămas ca să mai fac o diferență. Sunt ca o gură de aer proaspat astfel de informații și răspunsuri la întrebări; se fixează tare bine și, vedeți dvs., noi privim problema (întrebarea) dintr-un unghi, însa, după discuțiile cu dvs., unghiul acela se deschide și chiar putem vedea problema din alte unghiuri, ca să zic așa.
P.S. Grilele sunt deosebite, felul în care ați jonglat cu informația și modul în care le-ați îmbinat, atâtea corelații, diversitate și complexitate... pfff... nivel superior. Pot doar să spun că dispuneți de niște calități deosebite ca să creați așa complexe grile în așa scurt timp, doar două persoane. Se vede că vă dați interesul în munca dvs.
O idee excelentă ați avut și, din punctul meu de vedere, fie că o să reușesc, fie că nu (cel mai sigur va fi din neatenția mea sau pentru că nu am reușit să acord și mai mult timp studiului), cursul acesta merită toți banii și nu o să-mi pară rău că l-am luat!
Toată stima.

L.M.

Îmi exprim recunoștința și mulțumirea pentru tot ajutorul acordat în cadrul cursului organizat de către dumneavoastră. Ieri au fost afișate rezultatele finale și nu am putut decât să mă bucur din tot sufletul pentru că am reușit. Contribuția dumneavoastră pentru acest prim succes a fost deosebit de importantă.
Mulțumesc pentru efortul și implicarea de care ați dat dovadă! 
Cu prețuire,

F.C.

Un argument important pentru participarea mea la acest curs au fost formatorii: profesioniști în probațiune, mi-au împărtășit nu doar cunoștințe teoretice, ci și propria lor experiență profesională. Toate acestea m-au ajutat să promovez examenul cu o medie mare și, mai mult, am învățat o mulțime de lucruri utile, care îmi folosesc acum în munca de consilier de probațiune. Am primit o „bază” de la care să pot porni și am învățat de la profesioniști cum să construiesc mai departe. La finalul concursului am avut mai multe beneficii: promovarea cu o medie mare și, cel mai important, am fost pregătită și motivată pe deplin pentru noua mea profesie.
Cred că aș putea să scriu o „mini-carte” despre toate prin care am trecut în cele șapte luni de concurs și despre ajutorul real pe care l-am primit în fiecare zi din cele șapte luni!
Nu mă uit prea des înapoi prin viața mea pentru că mă întristez profund. Mă bucur de ce am și de ce sunt azi. E ca și cand m-aș fi întors „acasă” dintr-un război... rănită, obosită, cu multe cicatrici în suflet, dar învingătoare.

D.N.

Doresc să vă transmit următoarele gânduri: 
Dragul de această profesie mi l-ați insuflat dvs. și încă nu am întâlnit pe cineva atât de pasionat și cu atât drag de a ajuta beneficiarii asemenea dvs. Pentru mine sunteți un model pe care îl port atât în minte, cât și în suflet, încă de la început. Merg la serviciu cu drag și cu dorința de a-i ajuta (chiar și puțin, oricât reușesc) pe cei cu care mă întâlnesc în acest drum. Fiecare poveste și fiecare cuvânt motivațional pe care îl pot dărui mă ajută să mă vindec (căci cine nu are răni?), să fiu un om mai bun. Lucrurile nu sunt mereu ușoare sau frumoase, însă îmi doresc ca prin activitatea mea să ofer ceva pozitiv, să adaug și eu un strop de valoare societății, vieții...

I.P.

Recomand cu toată încrederea înscrierea și participarea la curs, atât pentru promovarea concursului, cât și pentru dezvoltarea voastră, în calitate de consilieri de probațiune. Poate fi una dintre puținele ocazii când aveți șansa de a întâlni și de a învăța de la cei mai buni profesioniști în domeniul probațiunii.
Se spune că suntem suma oamenilor pe care-i întâlnim în această viață. Profesional vorbind, le sunt recunoscătoare formatorilor pentru informațiile împărtășite din vasta lor experiență în probațiune, dedicarea, entuziasmul și implicarea ireproșabilă în derularea acestui curs.

C.F.

Pentru mine acest curs a fost o lecție de viață, un reper pe care Dumnezeu, în grația Sa nesfârșită, mi l-a oferit când aveam nevoie să mă regăsesc pentru a merge mai departe. M-a ajutat să mă centrez în mine și să descopăr un alt mod de abordare a situațiilor, a oamenilor. M-a făcut să mă privesc obiectiv și să-mi dau seama că orice întâlnire și orice interacțiune cu oamenii îți poate oferi răspunsuri pe care uneori nu le găsești în tine.
Pot spune că acest curs nu este bazat numai pe niște cunoștințe teoretice, ci pe o comunicare și o deschidre autentică, pe o împărtășire totală pe care numai iubirea și respectul față de oameni le pot crea. Am o nesfârșită recunoștință pentru doamna Ligia și pentru domnul Valentin, care, pe lângă talentul pedagogic, te ghidează spre un drum la capătul căruia îți dai seama că a fi atutentic și a împărtăși din ființa ta este menirea fiecărui om pe acest pământ.
Aș recomanda acest tip de pregătire, chiar „inițiere” aș putea spune, chiar și celor care nu susțin un examen de probațiune. Eu am primit foarte mult de la acest curs, mi-am descoperit resurse pe care nu le conștientizam, am primit un bagaj care m-a făcut mai puternică și pe care îl voi purta mereu cu mine, iar pentru acest lucru rămân mereu recunoscătoare.
Cât de minunat este Dumnezeu care lucrează prin oameni!

M.S.

Ligia și Valentin, vă mulțumesc din suflet pentru sfaturile oferite!
Am participat la pregătirea pentru proba interviului și pot spune că fără acest curs nu i-aș fi înțeles cu adevărat dificultatea. Cel mai mult m-a ajutat disponibilitatea pentru discuțiile libere despre situațiile ce pot apărea în exercitarea profesiei de consilier de probațiune. Vasta lor experiență îmi va folosi enorm și în perioada mea de debutant. Odată ce am învățat modul în care trebuie abordare subiectele, am avut mai multă încredere în mine la interviu și am obținut una dintre cele mai mari note. Mi-au răspuns la toate întrebările, inclusiv cu privire la comunicarea non-verbală, limbaj, vestimentație și posibilele capcane. Sunt oameni capabili, amabili și dornici să ofere ghidaj, așa că recomand cu căldură acest curs!

C.B.

Am găsit acest curs întâmplător și m-am înscris mai mult din curiozitate, neavând mari așteptări. Pur și simplu mi-am zis că poate totuși mă va ajuta puțin, dar convinsă fiind că doar efortul meu îmi va aduce un rezultat pe măsură.
Într-adevăr, contează foarte mult să înveți serios, constant, să dedici suficient timp studiului astfel încât să poți trece prin materie de câteva ori, DAR un astfel de curs îți sporește semnificativ șansele de a fi admis .
Pentru pregătirea probei scrise m-au ajutat enorm grilele, care efectiv m-au purtat prin toată legislația și, în special, prin amănunte pe care altfel le-aș fi trecut cu vederea. De mare ajutor au fost și discuțiile de pe forum, care mi-au clarificat orice nelămurire am avut.
Pregătirea pentru interviu este deopotrivă importantă pentru că te ajută să te evaluezi corect, să îți cauți și să îți conștientizezi limitele și atuurile, analiză fără de care nu poți susține un interviu cum este cel de la probațiune.
Însă, mai presus de această pregătire, eu am apreciat tare mult disponibilitatea formatorilor, căldura și susținerea pe care au arătat-o fiecărui cursant în parte. Doamna Ligia efectiv a ,,tremurat" alături de noi, s-a întristat și emoționat pentru rezultatele noastre.

U.O.

Testimoniale: Testimonials
bottom of page